Recuperare parolă   Nu aveţi cont? Cont nou   Cum Comand   Contact
Prima pagină » Prospecte PCFarm.ro » Bactacin 2 g/0,25 g

Index prospecte medicamente:
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Prospect - Bactacin 2 g/0,25 g

Prospect - Bactacin 2 g/0,25 g


NU comercializăm Bactacin 2 g/0,25 g !
În schimb, puteți comanda PRODUSELE COMPLEMENTARE recomandate în această pagină.
Citiți cu atenție prospectul înainte de achiziționarea produsului recomandat!


Formularul 230 editabil 2022 - Redirectionare 3,5


    Denumirea comercială: Bactacin 2 g/0,25 g    DCI: Piperacilina/tazobactam


  Produs complementar recomandat


5.95lei
Vezi detalii

Bactacin este utilizat la adulti si adolescenti pentru tratamentul infectiilor bacteriene, precum cele care afecteaza tractul respirator inferior (plamani), tractul urinar (rinichi si vezica urinara), abdomenul, pielea sau sangele.
- pulbere pentru solutie perfuzabila -

Ce gasiti in acest prospect:
1. Ce este Bactacin si pentru ce se utilizeaza
2. Ce trebuie sa stiti inainte de a vi se administra Bactacin
3. Cum se administreaza Bactacin
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza Bactacin
6. Continutul ambalajului si alte informatii

1. Ce este Bactacin si pentru ce se utilizeaza
Piperacilina apartine unui grup de medicamente cunoscute sub numele de “antibiotice peniciline cu spectru larg”. Aceasta poate distruge multe tipuri de bacterii. Tazobactamul poate preveni ca unele bacterii rezistente sa supravietuiasca la efectele piperacilinei. Aceasta inseamna ca atunci cand piperacilina si tazobactamul sunt administrate impreuna sunt distruse mai multe tipuri de bacterii.
Bactacin este utilizat la adulti si adolescenti pentru tratamentul infectiilor bacteriene, precum cele care afecteaza tractul respirator inferior (plamani), tractul urinar (rinichi si vezica urinara), abdomenul, pielea sau sangele. Bactacin poate fi utilizat pentru tratamentul infectiilor bacteriene la pacienti cu numar scazut de globule albe in sange (rezistenta scazuta la infectii).
Bactacin este administrat la copii cu varsta cuprinsa intre 2-12 ani pentru tratamentul infectiilor abdominale, cum sunt apendicita, peritonita (infectia lichidului si mucoasei organelor abdominale) si vezicii biliare (infectii biliare). Bactacin poate fi utilizat pentru tratamentul infectiilor bacteriene la pacienti cu numar scazut de globule albe in sange (rezistenta scazuta la infectii).
In anumite infectii grave, medicul dumneavoastra poate considera necesara administrarea Bactacin in asociere cu alte antibiotice.

2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Bactacin
Nu utilizati Bactacin
- daca sunteti alergic la piperacilina sau tazobactam sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
- daca sunteti alergic la antibiotice cunoscute sub denumirea de peniciline, cefalosporine sau alti inhibitori de beta-lactamaza, deoarece puteti fi alergic la Bactacin.

Atentionari si precautii
Inainte sa luati Bactacin, adresati-va medicului dumneavoastra sau altui profesionist din domeniul sanatatii.
- daca aveti alergii. Daca aveti mai multe alergii, asigurati-va ca ati spus acest lucru medicului dumneavoastra sau unui alt profesionist din domeniul sanatatii, inainte de a vi se administra acest medicament.
- daca ati avut diaree inaintea tratamentului sau daca apare diaree in timpul sau dupa tratament. In acest caz, spuneti imediat medicului dumneavoastra sau unui alt profesionist din domeniul sanatatii. Nu luati niciun medicament pentru tratamentul diareii fara sa discutati mai intai cu medicul dumneavoastra.
- daca aveti valori scazute ale potasiului in sange. Este posibil ca medicul dumneavoastra sa doreasca sa verifice cum functioneaza rinichii dumneavoastra inainte sa luati acest medicament si sa efectueze periodic unele analize de sange in timpul tratamentului.
- daca aveti o afectiune a rinichilor sau ficatului sau daca efectuati sedinte de hemodializa. Este posibil ca medicul dumneavoastra sa doreasca sa verifice cum functioneaza rinichii dumneavoastra inainte sa luati acest medicament si sa efectueze periodic analize de sange in timpul tratamentului.
- daca luati anumite medicamente (numite anticoagulante) pentru evitarea coagularii in exces a sangelui (vezi, de asemenea, Bactacin impreuna cu alte medicamente din acest prospect) sau daca apare orice sangerare neasteptata in timpul tratamentului. In acest caz, trebuie sa spuneti imediat medicului dumneavoastra sau unui alt profesionist din domeniul sanatatii.
- daca apar convulsii in timpul tratamentului. In acest caz, trebuie sa spuneti imediat medicului sau unui alt profesionist din domeniul sanatatii.
- daca credeti ca a aparut o infectie noua sau infectia veche s-a agravat. In acest caz, trebuie sa spuneti imediat medicului sau unui alt profesionist din domeniul sanatatii.

Copii cu varsta sub 2 ani
Asocierea piperacilina/tazobactam nu este recomandata pentru utilizare la copii cu varsta sub 2 ani datorita datelor insuficiente cu privire la siguranta si eficacitate.

Bactacin impreuna cu alte medicamente
Spuneti medicului dumneavoastra sau altui profesionist din domeniul sanatatii daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente.

Unele medicamente pot interactiona cu piperacilina si tazobactamul.
Acestea includ:
- medicamente pentru tratamentul gutei (probenecid). Acestea pot creste timpul necesar eliminarii piperacilinei si tazobactamului din organism.
- medicamente care dilueaza („subtiaza”) sangele sau care sunt utilizate pentru prevenirea formarii cheagurilor de sange (de exemplu heparina, warfarina sau acid acetilsalicilic).
- medicamente utilizate pentru relaxarea muschilor in timpul interventiilor chirurgicale.

Spuneti medicului dumneavoastra daca urmeaza sa vi se efectueze anestezie generala.
- metotrexat (un medicament utilizat pentru tratamentul cancerului, artritei sau psoriazisului).
Piperacilina si tazobactamul pot creste timpul necesar eliminarii metotrexatului din organism.
- medicamente care reduc nivelul de potasiu din sange (de exemplu comprimate care cresc cantitatea de urina eliminata sau unele medicamente pentru tratamentul cancerului).
- medicamente care contin alte antibiotice (tobramicina sau gentamicina). Spuneti medicului dumneavoastra daca aveti afectiuni ale rinichilor.

Efecte asupra analizelor de laborator
Spuneti medicului sau personalului de la laborator ca luati Bactacin daca trebuie sa vi se ia o proba de sange sau de urina.

Sarcina si alaptarea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca puteti fi gravida sau incercati sa ramaneti gravida, spuneti medicului dumneavoastra sau altui profesionist din domeniul sanatatii inainte sa vi se administreze acest medicament. Medicul dumneavoastra va decide daca Bactacin este potrivit pentru dumneavoastra.
Piperacilina si tazobactamul pot ajunge la copil in uter sau prin laptele uman. Daca alaptati, medicul dumneavoastra va decide daca Bactacin este potrivit pentru dumneavoastra.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Nu este de asteptat ca Bactacin sa afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Bactacin 2 g/0,25 g contine sodiu 4,7 mmol (108 mg).
Acest lucru trebuie avut in vedere daca urmati o dieta cu restrictie de sodiu.

3. Cum sa utilizati Bactacin
Medicul dumneavoastra sau un alt profesionist din domeniul sanatatii va vor administra acest medicament prin perfuzie (picurare timp de 30 de minute) intr-o vena.
Doza de medicament administrata depinde de afectiunea pentru care sunteti tratat, de varsta dumneavoastra si de prezenta sau absenta unei afectiuni a rinichilor.

Adulti si adolescenti cu varsta de 12 ani si peste
Doza uzuala este de 4 g/0,5 g piperacilina/tazobactam, administrata intr-o vena (direct in circulatia sanguina) la intervale de 6-8 ore.

Copii cu varsta cuprinsa intre 2 si 12 ani
Doza uzuala pentru copii cu infectii abdominale este de 100 mg / 12,5 mg pe kg greutate corporala piperacilina / tazobactam, administrata la interval de 8 ore intr-o vena (direct in circulatia sanguina).
Doza uzuala pentru copii cu numar scazut de globule albe este de 80 mg / 10 mg pe kg de greutate corporala piperacilina / tazobactam, administrata la interval de 6 ore intr-o vena (direct in circulatia sanguina).
Medicul dumneavoastra va calcula doza in functie de greutatea copilului, dar doza zilnica nu va depasi 4 g/0,5 g de Bactacin.
Vi se va administra Bactacin pana la disparitia completa a semnelor infectiei (5 pana la 14 zile).

Pacienti cu probleme de rinichi
Poate fi necesar ca medicul dumneavoastra sa reduca doza de Bactacin sau frecventa cu care se administreaza acesta. Este posibil, de asemenea, ca medicul dumneavoastra sa doreasca sa va efectueze analize de sange, pentru a se asigura ca tratamentul dumneavoastra este administrat in doza corecta, in special daca trebuie sa luati acest medicament mai mult timp.

Daca vi se administreaza mai mult Bactacin decat trebuie
Deoarece Bactacin va va fi administrat de catre un medic sau de catre un alt profesionist din domeniul sanatatii, este putin probabil sa vi se administreze o doza gresita. Cu toate acestea, daca prezentati reactii adverse cum sunt convulsiile sau daca credeti ca vi s-a administrat o doza prea mare, spuneti-i imediat medicului dumneavoastra.

Daca se omite o doza de Bactacin
Daca credeti ca nu vi s-a administrat o doza de Bactacin, spuneti imediat medicului dumneavoastra sau altui profesionist din domeniul sanatatii.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau altui profesionist din domeniul sanatatii.

4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau altui profesionist din domeniul sanatatii.

Reactiile adverse grave la Bactacin sunt:
- umflarea fetei, buzelor, limbii sau altor parti ale corpului
- scurtarea respiratiei, respiratie suieratoare sau dificultati de respiratie
- eruptie tranzitorie severa pe piele, mancarime sau urticarie pe piele
- colorarea in galben a ochilor sau pielii
- distrugerea celulelor din sange (semnele includ: senzatie de lipsa de aer cand nu va asteptati la acest lucru, urina de culoare rosie sau bruna, sangerari din nas si vanatai).
Daca observati oricare dintre reactiile adverse de mai sus, adresati-va imediat unui medic. Pentru frecventa acestor reactii adverse, consultati informatiile de mai jos.

Reactiile adverse posibile sunt enumerate in functie de urmatoarele categorii:
- frecvente: afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 100
- mai putin frecvente: afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 1000
- rare: afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 10000
- foarte rare: afecteaza mai putin de 1 utilizator din 10000

Reactii adverse frecvente:
- diaree, varsaturi, greata
- eruptii trecatoare pe piele

Reactii adverse mai putin frecvente:
- afta
- scadere (anormala) a numarului de globule albe (leucopenie, neutropenie) si plachete (trombocitopenie) in sange
- reactii alergice
- durere de cap, insomnie
- tensiune arteriala scazuta, inflamatie a venelor (sensibilitate sau inrosire a zonei afectate)
- icter (colorarea in galben a pielii sau a albului ochilor), inflamatia mucoasei gurii, constipatie, indigestie, durere de stomac
- cresterea concentratiilor anumitor enzime in sange (cresterea concentratieir alanin aminotransferazei, cresterea concentratiilor aspartat aminotransferazei)
- mancarime, eruptie urticariana
- cresterea concentratiei produsilor de metabolism muscular in sange (cresterea concentratiei de creatina in sange)
- febra, reactie la locul injectarii
- infectii fungice (suprainfectie cu Candida)

Reactii adverse rare:
- scaderea (anormala) a globulelor rosii din sange sau a pigmentului sanguin / hemoglobinei, scaderea (anormala) a globulelor rosii din sange datorita distrugerii premature (degradarii) (anemie hemolitica), vanatai cu aspect de mici puncte (purpura), sangerare din nas (epistaxis) si prelungirea timpului de sangerare, cresterea (anormala) a unui anumit tip de globule albe in sange (eozinofilie)
- reactie alergica severa (reactie anafilactica/anafilactoida, incluzand soc)
- inrosirea pielii
- o anumita forma de infectie a colonului (colita pseudomembranoasa), durere abdominala
- inflamatia ficatului (hepatita), cresterea produsilor de degradare a pigmentilor din sange (bilirubina), cresterea concentratiei anumitor enzime in sange (cresterea concentratiei fosfatazei alcaline, cresterea concentratiei gamma-glutamiltransferazei)
- reactii pe piele manifestate cu inrosire si formare de leziuni pe piele (exantem, eritem multiform), reactii pe pielii cu formare de vezicule (dermatita buloasa)
- durere ale articulatiilor si muschilor
- functii scazute ale rinichilor si probleme cu rinichii
- frisoane / rigiditate

Reactii adverse foarte rare:
- scaderea severa a globulelor albe granulare din sange (agranulocitoza), scaderea severa a numarului de globule rosii, globule albe si plachete sanguine (pancitopenie)
- timp prelungit de formare a cheagului sanguin (timp prelungit de tromboplastina partial activata, timp de protrombina prelungit), valori anormale ale analizelor de laborator (test Coombs direct pozitiv), cresterea numarului de trombocite (trombocitemie).
- scaderea concentratiei potasiului in sange (hipokaliemie), scaderea concentratiei de zahar (glucoza) in sange, scaderea concentratiei albuminei (o proteina din sange), scaderea concentratiei proteinelor totale din sange
- desprinderea stratului superfial al pielii la nivelul intregului corp (necroliza epidermica toxica), reactii alergice grave pe tot corpul manifestate cu eruptii pe piele si la nivelul mucoaselor si diverse eruptii pe piele (sindrom Stevens-Johnson)
- cresterea concentratiei azotului ureic in sange

Tratamentul cu piperacilina a fost asociat cu o frecventa crescuta a febrei si eruptiilor trecatoare pe piele la pacientii cu fibroza cistica.

5. Cum se pastreaza Bactacin
Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe flacon sau cutie, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Flacoanele nedeschise: A nu se pastra la temperaturi peste 25°C.
Numai pentru o singura utilizare. A se elimina orice solutie neutilizata.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Bactacin
- Substantele active sunt piperacilina si tazobactamul.
Fiecare flacon contine piperacilina (sub forma de sare sodica) 2 g si tazobactam 0,25 g (sub forma de sare sodica).
- Acest medicament nu contine alte componente.

Cum arata Bactacin si continutul ambalajului
Bactacin 2 g/0,25 g este o pulbere de culoare alba pana la aproape alba furnizata intr-un flacon.
Cutii cu 1, 5, 6, 10, 12, 50, 100 flacoane.

Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
Terapia SA
Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca,
Romania

Producator
Laboratorio Reig Jofre SA
C/.Jarama s/n Pol.Ind 45007 Toledo,
Spania

Acest prospect a fost aprobat in Ianuarie 2012


Sfatul farmacistului Sfatul farmacistului
            Produse recomandate


             Întrebări și Răspunsuri

infectie cu microplasma ureaplasma
pot lua acest antibiotic si fara prescriptia medicului ???daca cred ca am o infectie cu ureaplasma m ...
Interactiune Nolicin cu Vimovo
Buna ziua Am inceput si eu un tratament cu Nolicin pentru infectie urinara recurenta si as dorii s ...
Senzație de urinare continuă
Buna ziua. Urinez des, iar dupa ce urinez rămďż˝n cu senzatia ca tot am nevoie sa urinez, de mu ...
↳ Buna ziua! In primul rand ar trebui sa va faceti o urocultura, posibil sa aveti o infectie urinara. Cu rezultatul acesteia, mergeti la medicul de fam ...
Vezi tot răspunsul şi recomandările farmacistului
Ovarele
Buna ziua as vrea sa stiu cauzele probleme si daca ar fi modalitati de prevenirea de 3 sapt a ani am ...
↳ Buna ziua! Mergeti la medic sau la o camera de garda a celui mai apropiat spital de urgenta! Posibil sa aveti o infectie urinara sau sa fie un calcul ...
Vezi tot răspunsul şi recomandările farmacistului
Infectie cu ureea plasma
Bună ziua, sunt gravida în 18 săptămâni, în urma analizelor am depistat o infecț ...

Atentionare!

Nu trebuie să folosiţi informaţiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau boală sau de înlocuire a medicamentelor, a tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat.

Produse complementare recomandate



Oferte şi Reduceri
Sfatul farmacistului

Sfatul farmcistului alcool
alcool

va rog sa imi spuneti daca picaturile antialcool se pot pune in cafea ... Buna ziua! In cafea nu este indicat sa le adaugati, pentru ca li se v ...


Sfatul farmcistului Rugaminte!
Rugaminte!

Buna ziua! As dori sa aflu daca langa baraka se poate lua si supliment ... Buna ziua! Da, se poate face asocierea, pastrand un interval de minim ...


Sfatul farmcistului administrare 5 HTP Secom
administrare 5 HTP Secom

Buna ziua, Am luat 5 HTP de la Secom 6 luni, am facut pauza 2 saptama ... Buna ziua! Mai asteptati inca 2 saptamani, apoi reluati administrarea ...


Sfatul farmcistului Doza depășită de sirop
Doza depășită de sirop

Bună, Buna ziua, Am un baietel de 2 aniďż˝accidental i-am dat o doza m ... Buna ziua! Adresati-va serviciului de urgenta cel mai apropiat de dom ...


Sfatul farmcistului Ulei de peste si gelatina femosun
Ulei de peste si gelatina femosun

Buna ziua nu ati raspuns nici acuma ce fel de peste se foloseste in vi ... Buna ziua! Gelatina este de origine animala, in principal provenind d ...


Sfatul farmcistului Baraka 100mg
Baraka 100mg

Pot manca bomboane cu alcool in timp ce iau Baraka 100mg? ... Buna ziua! Da, puteti consuma cantitati reduse de alcool in asociere ...