Recuperare parolă   Nu aveţi cont? Cont nou   Cum Comand   Contact
Prima pagină » Prospecte PCFarm.ro » Ramonna 1500 micrograme comprimate

Index prospecte medicamente:
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Prospect - Ramonna 1500 micrograme comprimate

Prospect - Ramonna 1500 micrograme comprimate


NU comercializăm Ramonna 1500 micrograme comprimate!
În schimb, puteți comanda PRODUSELE COMPLEMENTARE recomandate în această pagină.
Citiți cu atenție prospectul înainte de achiziționarea produsului recomandat!


Formularul 230 editabil 2022 - Redirectionare 3,5


    Denumirea comercială: Ramonna 1500 micrograme comprimate    DCI: LEVONORGESTRELUM


  Produs complementar recomandat


15.95lei
Vezi detalii

Ramonna este un contraceptiv de urgenta care poate fi utilizat in primele 72 de ore (3 zile) de la un contact sexual neprotejat sau daca metoda dumneavoastra contraceptiva obisnuita a esuat.
Ramonna 1500 micrograme comprimate
Levonorgestrel

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa luati acest medicament, deoarece contine informatii importante pentru dumneavoastra.
Luati intotdeauna acest medicament conform indicatiilor din acest prospect sau indicatiilor farmacistului.
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe informatii sau recomandari.
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect.

Ce gasiti in acest prospect:
1. Ce este Ramonna 1500 micrograme comprimate (numit in continuare Ramonna) si pentru ce se utilizeaza
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa luati Ramonna
3. Cum sa luati Ramonna
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza Ramonna
6. Continutul ambalajului si alte informatii

1. CE ESTE RAMONNA SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA
Ramonna este un contraceptiv de urgenta care poate fi utilizat in primele 72 de ore (3 zile) de la un contact sexual neprotejat sau daca metoda dumneavoastra contraceptiva obisnuita a esuat. Ramonna contine levonorgestrel, o substanta activa de sinteza cu activitate asemanatoare hormonilor. Previne aproximativ 85% dintre sarcinile posibile, daca este administrat in primele 72 ore dupa ce a avut loc un contact sexual neprotejat. Nu va preveni sarcina de fiecare data si este mai eficient daca il luati cat mai curand posibil dupa contactul sexual neprotejat. Este mai bine sa il luati in primele 12 ore
decat sa amanati pana in ziua a treia.
Se considera ca Ramonna actioneaza astfel:
- va impiedica ovarele sa elibereze un ovul;
- impiedica spermatozoizii sa fertilizeze orice ovul pe care este posibil sa il fi eliberat deja. Ramonna poate preveni sarcina numai daca il luati in primele 72 de ore dupa un contact sexual neprotejat. Nu are efect daca sunteti deja gravida. Daca aveti contact sexual neprotejat dupa ce luati Ramonna, utilizarea acestuia nu va preveni sarcina.

2. CE TREBUIE SA STITI INAINTE SA LUATI RAMONNA
Nu luati Ramonna
- daca sunteti alergica la levonorgestrel sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament enumerate la pct. 6.
Atentionari si precautii
Daca oricare din situatiile de mai jos sunt valabile in cazul dumneavoastra, adresati-va medicului inainte de a lua Ramonna, deoarece este posibil sa nu fie potrivita pentru dumneavoastra contraceptia de urgenta. Este posibil ca medicul dumneavoastra sa va prescrie un alt tip de contraceptiv de urgenta.
- daca sunteti gravida sau credeti ca ati putea fi gravida. Acest medicament nu va avea efect daca sunteti deja gravida. Daca deja sunteti gravida, Ramonna nu poate opri evolutia sarcinii, deci Ramonna nu este un „comprimat pentru avort”.
Este posibil sa fiti deja gravida daca:
­ sangerarea menstruala va intarzie cu mai mult de 5 zile, sau ati prezentat sangerare neobisnuita atunci cand trebuie sa aveti urmatoarea sangerare menstruala;
­ ati avut contact sexual neprotejat cu mai mult de 72 de ore in urma, si de la ultima sangerare menstruala.
- Nu se recomanda utilizarea levonorgestrelului de catre femei tinere cu varsta sub 16 ani, fara supraveghere medicala.
Nu se recomanda administrarea Ramonna:
- daca aveti o boala a intestinului subtire (cum este boala Crohn) care inhiba absorbtia
medicamentului;
­ daca aveti probleme severe ale ficatului;
­ daca ati avut in trecut sarcina ectopica (in care copilul se dezvolta undeva in afara uterului);
­ daca ati avut vreodata o boala numita salpingita (inflamatie a trompelor uterine).
O sarcina ectopica in trecut sau o infectie a trompelor uterine in trecut cresc riscul unei noi sarcini ectopice.
Daca sunteti ingrijorata in privinta bolilor cu transmitere sexuala
Daca nu ati folosit un prezervativ (sau daca s-a rupt sau a alunecat) in timpul contactului sexual, este posibil sa fi contactat o boala cu transmitere sexuala sau virusul HIV.
Acest medicament nu va va proteja impotriva bolilor cu transmitere sexuala; numai prezervativele pot face acest lucru. Daca va ingrijorati in aceasta privinta, adresati-va medicului dumneavoastra, asistentului medical, cabinetului de planificare familiala sau farmacistului, pentru recomandari. Ramonna impreuna cu alte medicamente
Spuneti farmacistului daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente. Unele medicamente pot impiedica Ramonna sa actioneze corespunzator; acestea includ:
­ barbiturice si alte medicamente utilizate in tratamentul epilepsiei (de exemplu: primidona, fenitoina si carbamazepina);
­ medicamente utilizate in tratamentul tuberculozei (de exemplu rifampicina, rifabutina);
­ un medicament utilizat in tratamentul infectiei HIV (ritonavir);
­ un medicament utilizat in tratamentul infectiilor fungice (griseofulvina);
­ medicamente din plante care contin sunatoare (Hypericum perforatum);
­ un medicament numit ciclosporina (deprima sistemul imunitar).
Daca utilizati oricare dintre medicamentele mentionate mai sus, adresati-va unui medic sau farmacist inainte de a utiliza Ramonna.
Cat de frecvent puteti utiliza Ramonna
Trebuie sa utilizati Ramonna numai in caz de urgenta si nu ca metoda contraceptiva cu administrare regulata. Daca este utilizat mai mult de o data in cadrul unui ciclu menstrual, Ramonna este mai putin sigur si probabilitatea de a va deregla ciclul menstrual (ciclul) este mai mare. Ramonna nu este la fel de eficient ca metodele contraceptive cu administrare regulata. Medicul dumneavoastra, asistentul medical sau medicul de planificare familiala va pot da detalii despre metodele de contraceptie pe termen lung care sunt mai eficiente in prevenirea sarcinii.
Sarcina, alaptarea si fertilitatea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Sarcina
Nu trebuie sa utilizati acest medicament daca sunteti deja gravida. Daca ramaneti gravida chiar si dupa ce ati luat acest medicament, este important sa mergeti la medic. Nu exista nicio dovada ca Ramonna va dauna copilului care se dezvolta in uterul dumneavoastra daca folositi Ramonna conform instructiunilor. Cu toate acestea, este posibil ca medicul dumneavoastra sa vrea sa verifice daca sarcina nu este ectopica (in care copilul se dezvolta undeva in afara uterului). Aceasta atentionare este deosebit de importanta daca prezentati durere abdominala severa dupa ce ati luat Ramonna sau daca ati mai avut in trecut o sarcina ectopica, interventie chirurgicala la nivelul trompelor uterine sau boala
inflamatorie pelvina.
Alaptarea
Este posibil sa apara in lapte cantitati foarte mici din substanta activa a acestui medicament. Se crede ca aceasta nu dauneaza copilului, dar daca va ingrijorati puteti lua comprimatul imediat dupa o alaptare si sa evitati alaptarea pentru cel putin 8 ore dupa administrarea comprimatului. Procedand in acest mod, va luati comprimatul cu mult timp inaintea urmatoarei alaptari si reduceti cantitatea de substanta activa pe care o poate prelua copilul dumneavoastra din laptele matern.
Fertilitatea
Ramonna creste posibilitatea tulburarilor menstruale care pot grabi sau intarzia uneori ziua ovulatiei. Aceste modificari pot avea ca rezultat modificarea datei fertilitatii; totusi, nu exista date privind fertilitatea pe termen lung.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Este putin probabil ca Ramonna sa va afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, nu conduceti sau folositi utilaje daca va simtiti obosita sau ametita.
Ramonna contine lactoza
In caz de intoleranta la zaharul din lapte (lactoza) trebuie sa tineti cont ca fiecare comprimat Ramonna contine si lactoza monohidrat 142,5 mg.
Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

3. CUM SA LUATI RAMONNA
Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum este descris in prospect sau asa cum v-a spus farmacistul dumneavoastra. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigura.
Utilizarea la copii si adolescenti
Nu se recomanda administrarea acestui medicament la copii. Daca aveti sub 16 ani, trebuie sa va prezentati la medicul dumneavoastra sau la cabinetul de planificare familiala pentru a primi contraceptie de urgenta.
­ Luati comprimatul cat mai curand posibil, de preferat in primele 12 ore, si nu mai tarziu de 72 de ore (3 zile) dupa ce ati avut un contact sexual neprotejat. Ramonna poate fi luat in orice moment al ciclului menstrual, presupunand ca nu sunteti gravida deja sau credeti ca ati putea fi gravida. Nu mestecati comprimatul, ci inghititi-l intreg cu apa. Nu amanati administrarea comprimatului. Comprimatul actioneaza cu atat mai bine cu cat este administrat mai curand dupa ce ati avut un contact sexual neprotejat.
­ Daca utilizati deja o metoda contraceptiva cu administrare regulata, cum este comprimatul contraceptiv, puteti continua sa il luati la ora obisnuita.
Daca, dupa ce ati luat Ramonna, aveti un alt contact sexual neprotejat (de asemenea, daca acesta are loc in timpul aceluiasi ciclu menstrual), comprimatul nu isi va exercita efectul contraceptiv si exista din nou riscul de sarcina.
Ce trebuie sa faceti daca vomitati (varsati)
Daca vomitati (varsati) in decurs de trei ore dupa ce ati luat comprimatul, trebuie sa luati un alt comprimat. Trebuie sa va contactati imediat farmacistul, medicul, asistentul medical sau cabinetul de planificare familiala pentru inca un comprimat.
Dupa ce ati luat Ramonna
Daca, dupa ce ati luat Ramonna, doriti sa aveti contact sexual si nu utilizati comprimate contraceptive, trebuie sa utilizati prezervative sau o cupola cervicala si spermicide pana la urmatoarea sangerare menstruala. Aceasta deoarece Ramonnna nu va avea efect daca aveti din nou contact sexual neprotejat, inainte de ziua in care trebuie sa aveti urmatoarea sangerare menstruala. Se recomanda ca, dupa ce ati luat Ramonna, sa va faceti o programare la medic peste aproximativ 3 saptamani, pentru a va asigura ca Ramonna a avut efect. Daca va intarzie sangerarea menstruala cu mai mult de 5 zile, sau este in cantitate neobisnuit de mica sau neobisnuit de mare, trebuie sa va contactati medicul cat mai curand posibil. Daca ramaneti gravida chiar si dupa ce ati luat acest medicament, este important sa mergeti la medic. De asemenea, medicul dumneavoastra va poate spune despre metode de contraceptie pe termen mai lung, care sunt mai eficiente in prevenirea sarcinii. Daca utilizati in continuare contraceptie hormonala cu administrare regulata, cum este comprimatul contraceptiv, si nu aveti o sangerare in intervalul in care nu se administreaza comprimate, adresati-va medicului pentru a va asigura ca nu sunteti gravida.
Urmatoarea sangerare menstruala dupa ce ati luat Ramonna
De obicei, dupa ce ati utilizat Ramonna, sangerarea menstruala este normala si va incepe in ziua obisnuita; totusi, uneori va incepe cu cateva zile mai tarziu sau mai devreme. Daca sangerarea menstruala incepe cu peste 5 zile intarziere fata de ziua obisnuita, apare o sangerare „anormala” in acel moment sau daca credeti ca ati putea fi gravida, trebuie sa va faceti un test de sarcina pentru a verifica daca sunteti gravida.
Daca luati mai mult Ramonna decat trebuie
Desi nu au fost raportate reactii adverse grave in urma administrarii a prea multe comprimate odata, este posibil sa prezentati greata, varsaturi (sa vomitati), sau sa aveti sangerare vaginala. Trebuie sa va adresati farmacistului, medicului dumneavoastra, asistentului medical sau cabinetului de planificare familiala pentru recomandari, in special daca ati varsat, deoarece este posibil ca, comprimatul sa nu fi functionat corespunzator. Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 persoana din 10):
­ Senzatie de rau (greata)
­ Este posibil sa prezentati unele sangerari neregulate pana la urmatoarea sangerare menstruala
­ Este posibil sa prezentati durere in abdomenul inferior
­ Oboseala
­ Dureri de cap
Frecvente (pot afecta pana la 1 din 10 persoane):
­ Varsaturi (voma). Daca prezentati varsaturi, cititi paragraful „Ce trebuie sa faceti daca vomitati (varsati)”.
­ Este posibil ca sangerarea menstruala sa fie diferita. Majoritatea femeilor vor avea o sangerare menstruala normala, in ziua obisnuita, dar la unele poate apare mai tarziu sau mai devreme decat normal. De asemenea, este posibil sa aveti sangerare neregulata sau patare inaintea urmatoarei sangerari menstruale. Daca sangerarea dumneavoastra menstruala intarzie cu mai mult de 5 zile sau este in cantitate neobisnuit de mica sau neobisnuit de mare, trebuie sa va adresati medicului cat mai curand posibil.
­ Este posibil ca dupa ce luati acest medicament sa prezentati durere in sani, diaree, ameteli. Foarte rare (pot afecta pana la 1 din 10.000 de persoane):
­ Eruptie trecatoare pe piele, urticarie, prurit, umflare a fetei, durere pelvina, menstruatie
dureroasa. Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect.

5. CUM SE PASTREAZA RAMONNA
Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe cutie. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se pastra in ambalajul original pentru a fi protejat de lumina.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. CONTINUTUL AMBALAJULUI SI ALTE INFORMATII
Ce contine Ramonna
Substanta activa este levonorgestrelul. Fiecare comprimat contine levonorgestrel 1500 micrograme.
Celelalte componente sunt:
Amidon de cartofi Amidon de porumb Dioxid de siliciu coloidal anhidru Stearat de magneziu Talc Lactoza monohidrat.
Cum arata Ramonna si continutul ambalajului
Comprimate plate, cu margini conturate, de culoare aproape alba, cu diametrul de 8 mm, gravate cu ,,G00” pe una din fete.
Ambalaj: cutie cu un blister din PVC/Al a un comprimat.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
Gedeon Richter Romania S.A. Str. Cuza-Voda Nr. 99-105
540306 Targu-Mures, Romania
Acest produs este autorizat in tarile membre EEA sub urmatoarele denumiri:
Romania: RAMONNA 1.500 µg comprimate
Data ultimei revizuiri a textului: Ianuarie 2016


Sfatul farmacistului Sfatul farmacistului
            Produse recomandate


             Întrebări și Răspunsuri

Pot rămâne gravidă?
Pot rămâne gravidă dacă sunt in perioada în care ar trebui să îmi vină mens ...
Folosirea contraceptiei
Ce metode contraceptive se pot folosi după actul sexual dacă în ultimele 2 luni nu am avut ...
Buna
Oare logestul interactioneaza cu aspirin cardio, nebilet si noliprel? Va mulțumesc ...
↳ Buna ziua! Medicul cardiolog stie ca luati Logest? Orice contraceptiv oral creste riscul de evenimente cardiovasculare (tromboza, formarea de cheagu ...
Vezi tot răspunsul şi recomandările farmacistului
Scaderea efectului anticoncepționalelor
Iau anticoncepționale de 8 luni. Intr-o seara am luat pastila la 21:30.,ulterior la cateva minu ...
↳ Buna ziua! Daca nu au aparut usoare sangerarila cateva zile dupa acea seara, inseamna ca efectul contraceptiv nu este afectat. Depinde si cat de ta ...
Vezi tot răspunsul şi recomandările farmacistului
Despre contraceptive
Va rog frumos sa mi răspundeți la antrebare ...
Scade efectul contraceptiv?
Buna! Am o întrebare. Iau anticoncepționalele Belara Continuu, seara la ora 20. De o săp ...

Atentionare!

Nu trebuie să folosiţi informaţiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau boală sau de înlocuire a medicamentelor, a tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat.

Produse complementare recomandate



Oferte şi Reduceri
Sfatul farmacistului

Sfatul farmcistului alcool
alcool

va rog sa imi spuneti daca picaturile antialcool se pot pune in cafea ... Buna ziua! In cafea nu este indicat sa le adaugati, pentru ca li se v ...


Sfatul farmcistului Rugaminte!
Rugaminte!

Buna ziua! As dori sa aflu daca langa baraka se poate lua si supliment ... Buna ziua! Da, se poate face asocierea, pastrand un interval de minim ...


Sfatul farmcistului administrare 5 HTP Secom
administrare 5 HTP Secom

Buna ziua, Am luat 5 HTP de la Secom 6 luni, am facut pauza 2 saptama ... Buna ziua! Mai asteptati inca 2 saptamani, apoi reluati administrarea ...


Sfatul farmcistului Doza depășită de sirop
Doza depășită de sirop

Bună, Buna ziua, Am un baietel de 2 aniďż˝accidental i-am dat o doza m ... Buna ziua! Adresati-va serviciului de urgenta cel mai apropiat de dom ...


Sfatul farmcistului Ulei de peste si gelatina femosun
Ulei de peste si gelatina femosun

Buna ziua nu ati raspuns nici acuma ce fel de peste se foloseste in vi ... Buna ziua! Gelatina este de origine animala, in principal provenind d ...


Sfatul farmcistului Baraka 100mg
Baraka 100mg

Pot manca bomboane cu alcool in timp ce iau Baraka 100mg? ... Buna ziua! Da, puteti consuma cantitati reduse de alcool in asociere ...